Cum se face ca atunci cand suntem la munca ne dorim sa fim in concediu, iar cand suntem in concediu ne gandim ca ne vom intoarce la munca?
Cum se face ca Marti ne gandim la ziua de Vineri, iar Duminica ne deranjeaza ca urmeaza Luni?
Un raspuns posibil ar fi ca nu ne place prezentul si ne refugiem in viitor. Nu suntem impacati nici cu trecutul, intrucat propria noastra istorie ne nemultumeste. Incearca sa iti amintesti de cate ori te-ai certat pentru greselile facute, indiferent de cat timp a trecut de cand le-ai comis.
Asa ca o parte dintre gandurile noastre sunt fie in trecut (“ce a fost”, “ce ar fi putut fi”, “ce credem despre ce s-a intamplat vs ce efectiv s-a intamplat”), fie sunt in viitor (“ce va fi”; “daca se va intampla asta, inseamna ca ….”).
Mintea noastra se ocupa constant cu rescrierea (editarea) experientelor si cu construirea viitorului. Iar acest comportament, care ne transforma existenta intr-un calvar (aflam astfel ca depresia traieste in trecut si anxietatea in viitor), se transforma usor-usor intr-un modus vivendi.
Trecutul este o construcție a memoriei, iar viitorul a imaginației. Si noi alegem zilnic sa traim intr-una dintre cele doua dimensiuni temporale, fugind de prezent.
Despre mine pot spune ca viata trecuta imi arata cum nu ar fi trebuit sa arate cea viitoare, asa ca plin de invataturile unui trecut pe care il respingeam si nemultumit de prezent ma grabeam spre viitor, „stiind” ca acolo imi va fi mai bine.
Ma grabeam catre nicaieri si imi lipsea trairea vietii.
Cunosteam, dar nu intelegeam expresia “viata este o calatorie si nu o destinatie”.
Scriind aceste randuri ma gandesc ca DESTINATIA finala a vietii este MOARTEA. Deci incotro ma grabeam?
Reusesc sa imi generez instant o stare de neliniste atunci cand uit sa ma bucur de ceea ce este si aleg sa ma gandesc la momentul in care ceea ce este nu va mai fi sau cand imi imaginez scenarii negative pe care incerc sa le preintampin.
Rar mi se intampla, insa, sa creez scenarii pozitive. Si asta pentru ca mintea este construita sa sesizeze pericole si nu oportunitati.
A trai in prezent reprezinta o provocare, intrucat asta inseamna sa accept viata asa cum este acum si nu cum mi-as dori sa fie. A trai in acceptare inseamna ca ceea ce am acum reprezinta ceea ce am nevoie.
Astazi sesizez mult mai des cum mintea pleaca din discutiile pe care le port, astfel ca o pot readuce in prezent pentru a continua explorarea si pentru a furniza raspunsuri rezultate dintr-o stare de luciditate.
Pentru mine:
– a fi prezent inseamna sa fiu constient de gandurile si emotiile mele, sa ignor iluziile si scenariile mintii, neluand in considerare constanta ei nemultumire.
– a fi prezent ma ajuta sa ascult si sa identific ceea ce se afla in spatele mesajului transmis de persoana cu care dialoghez.
– a fi prezent inseamna sa tin aproape ideea ca nici trecutul si nici viitorul nu exista.
Asa ca de multe ori IADUL ni-l facem noi din nelinistea provocata de propriile noastre gandurile.
M.
PS: Tu “unde” traiesti?
Un răspuns la „Despre a trai in momentul prezent”
Foarte bine gândit