Devino mai conștient de relația cu mâncatul emoțional

Completarea chestionarului durează 3 minute

Chestionar mâncat emoțional.
Folosim mâncarea pentru a ne regla emoțiile, reducând experiența neplăcută a  dialogului interior.
 
Mâncând alimentele preferate, deși nu există o foame fiziologică,  scăpăm așadar de gândurile și de emoțiile neplăcute legate de trecutul ori de viitorul nostru sau de identitatea noastră.
Ne mutăm astfel atenția de la aceste gânduri și emoții neplăcute către senzațiile pe care le simțim în corp în momentul în care mâncăm. 
 

Că acceptăm sau nu, căutăm în relația cu mâncarea confort, ameliorarea stresului sau răsplată. 

După cum știi, consumul anumitor alimente nu rezolvă problemele emoționale. De fapt, după ce mâncăm, nu numai că rămâne problema emoțională inițială, dar ne simțim și vinovați pentru că am mâncat alimente nesănătoase sau am mâncat prea mult.
 
Te invit să finalizezi acest chestionar pentru a afla mai multe lucruri despre relația ta cu mâncatul emoțional. 
 
Interpretarea detaliată a răspunsurilor pe care le-ai oferit întrebărilor chestionarului o vei primi pe email. Dacă nu ai primit email-ul din partea mea, verifică, te rog, SPAM / JUNK.
 
Și da, tu poți!
Instrucțiuni: notează răspunsul pe o scală de 1 (deloc adevărat) la 5 (foarte adevărat) pentru fiecare afirmație.
1. 
Mă simt adesea neputincios/ă în relația cu mâncatul emoțional, mâncând prea mult sau prea repede sau ceea ce nu este sănătos.

2. 
Obișnuiesc să ronțăi ”ceva bun” seara după cină (de exemplu: la televizor sau după ce se culcă toată lumea).

3. 
Când simt stres, tristețe, plictiseală, nemulțumire ori altă emoție a durerii aleg să mănânc, obținându-mi o stare de confort, de alinare sau de relaxare.

4. 
Când este ziua vreunui coleg sau merg la film sau în vizită la cineva, nu mă pot abține și mănânc ceea ce nu mă ajută.

5. 
Mă simt vinovat/ă și mă critic pentru că mănânc ceea ce mă îngrașă sau este nesănătos ori pentru că mănânc prea mult.

6. 
Mă confrunt de mult timp cu această problemă a mâncatului emoțional.

7. 
Simt că am pierdut controlul în relația cu mâncarea.

8. 
Mă pedepsesc pentru că mănânc ceea ce este nesănătos prin înfometare, efort fizic intens sau vomitat.

9. 
Am un sentiment de respingere de sine din cauza relației cu mâncarea.

10. 
Am momente de-a lungul zilei, când mănânc deși nu îmi este foame.

11. 
Sunt nemulțumit/ă că nu pot să mă abțin, deși știu că mănânc emoțional.

12. 
Îmi sacrific timpul și energia pentru a-i ajuta pe ceilalți și nu mai am timp pentru mine.

13. 
Îmi este dificil să vorbesc cu ceilalți sau să cer ajutorul legat de faptul că nu pot controla mâncatul emoțional.

14. 
De multe ori, confund foamea fiziologică cu foamea emoțională sau cu setea.

15. 
Am tendința să îmi impun reguli alimentare stricte, apreciind că doar așa voi reuși să opresc mâncatul emoțional.