Candva m-ai intrebat daca vad un viitor pentru noi. Situatia era atat de complicata incat nu mi-am permis sa privesc viitorul si am ales sa traiesc fiecare moment pe care il aveam impreuna. Simteam cumva ca nu ne era menit sa fim impreuna, asa ca in fiecare zi aveam un nou inceput, in care ne alegeam unul pe celalalt. Fara planuri.
Si poate de aceea, acum la sfarsit, nu exita dezamagiri. Durerea despartirii s-a instalat, dar fara regrete.
Cand privesc in urma simt bucurie. Este o bucurie pentru tot ceea ce am impartasit impreuna, pentru ca am avut parte de prezenta ta.
Tu m-ai ales chiar si in zilele in care eu nu ma alegeam. Mi-ai aratat ca nu putem schimba oamenii, dar daca ne lasa sa le atingem inima, se schimba ei. Iar pentru ca tu ai atins-o pe a mea, astazi am reusit sa ma iubesc mai mult decat ma iubeai tu.
Prin tine am reusit sa ma cunosc pe mine. M-ai invatat cum sa ma deschid si sa las oamenii inauntru, sa am incredere, dar si cum sa dau drumul, sa nu ma mai sperii de frici, stiind ma pot baza pe cineva intotdeauna: pe mine. Nimeni nu ma poate rani astazi fara acordul meu.
Cresterea noastra a venit natural, intrucat nu am grabit lucrurile. Am trait. Atat. In conditiile in care nu ne-am cautat unul pe celalalt, ma gandesc ca ne-a fost menit sa ne intalnim, intrucat ne-am construit reciproc. Iar cand imi privesc interiorul, gasesc dovada ca ai fost acolo.
Si poate ca ne-am pregatit unul pe celalalt pentru urmatoarea relatie.
Am discutat mult, mai mult decat orice alt cuplu. Lipsa barierelor date de frica de etichetare a facut comunicarea usoara – eram liberi impreuna. Imi placeau raspunsurile tale. Erau raspunsuri pe care nu le asteptam, dar de care aveam nevoie.
Imperfecta si minunat de complicata, a fost o relatie cu ceva magic, cu o conexiune venita din alt timp.
Cred ca din egoism nu am vrut sa scriu despre noi. Pastrand amintirea noastra prin nelasarea cuvintelor sa o descrie, te pastram pentru mine. Acum ca am le-am scris, poate i-am facut pe unii invidiosi pentru ceea ce am avut, iar pe altii bucurosi pentru ceea ce nu vom mai avea sansa sa traim.
Sfarsitul mi-a aratat ca nu suntem absolut necesari unul altuia pentru a merge mai departe, ca nu depindem unul de celalalt, ca nu suntem oxigen unul pentru celalalt.
Lectia noastra este ca iubind uneori ne doare, dar niciodata nu pierdem. Iubirea nu cucereste totul, dar merita.
A fi impreuna nu a tinut de noi. Viata ne-a adus impreuna si tot ea, de va vrea, ne va aduce iar.
Acum nu a fost pentru totdeauna.
M.
