10 povești despre mâncare, durere și vindecare
o carte pentru sufletul tău obosit
”Zilele mele sunt pline: copii, ședințe, liste de cumpărături, teme, deadline-uri. Dar știi ce nu a încăput niciodată pe listă? Eu. Asta până într-o zi, când m-am surprins mâncând pe ascuns și am simțit nu doar rușine… ci tristețea aceea adâncă, pe care nu o mai puteam înghiți.” Ioana Giurgea
Poate și tu ai momente în care vrei să te ascunzi. Sau poate, din contră, te simți nevoia de validare. Sau poate trăiești un haos între „vreau să am grijă de mine” și „mă sabotez iar”. Cartea reprezintă un spațiu sigur, unde femeile, dar și bărbații, se întâlnesc cu povestea lor – și încep să o înțeleagă.
Nu ești singură în această călătorie
Nu ești singură în această călătorie”Am citit fiecare poveste în momentul în care cartea era scrisă. Fiecare poveste m-a făcut să mă simt mai puțin singură. Nu mi-a dat o listă cu interdicții. Mi-a oferit ceva mai important: înțelegere.” Alina Constantin
Dacă ai crescut cu ideea că trebuie „să te descurci singură”, că „nu este bine să deranjezi” sau că „nu ești suficientă”, o să-ți fie greu să ceri ajutor. Știu. Dar nu ești singura. Marian nu lucrează doar cu kilogramele. Lucrează cu rușinea, cu frica, cu durerea aceea ascunsă care face mâncarea să pară singura alinare. Dacă simți că vrei să începi blând, fără vină și fără presiune – ia legătura cu el.
✍️ Începe cu tine. Începe cu un pas mic: un chestionar.
Nu știu ce simți tu seara, când se face liniște. Poate te simți nelalocul tău. Poate că ți-e frică să nu pierzi ceva. Sau poate că simți că nu mai contezi pentru nimeni. Ori poate să nu mai mănânci atunci când ai nevoie de o îmbrățișare. Dar știu că ai nevoie să te cunoști. Te încurajez să începi cu acest chestionar despre mâncatul emoțional – poate fi primul pas către o relație diferită cu tine însăți.
Indiferent ce este acolo, în tine, știu sigur un lucru: mâncarea nu este dușmanul tău. Este doar un răspuns, o soluție. Începe cu acest chestionar despre mâncatul emoțional. Nu ca să te schimbi cu forța, ci ca să te cunoști. Să știi de unde vine durerea. Și, pas cu pas, să nu o mai cari singură.
