Intr-o discutie un prieten m-a intrebat: “Ma crezi, nu?”. Si i-am raspuns: “Incerc sa nu o fac. Dar daca voi continua sa te ascult, cred ca voi ajunge sa te cred”. Incercam, asadar, sa nu ii cred gandurile, asa cum incerc sa nu le cred nici pe ale mele. Uneori reusesc.
Se spune ca in decursul a 24 de ore avem in jur de 50.000 de ganduri – cam un gand la 2 secunde.
Oare toate sunt adevarate?
Realitatea este ca le luam in serios pe toate, le credem de parca ar fi adevarul absolut. Sunt create de mintea noastra, deci “trebuie” sa fie adevarate. Gandurile sunt capabile sa ne generteze anumite stari, ceea ce le da o doza de valabilitate. Desi par reale cand le dam atentie, asta nu le face si adevarate.
Stiu ca nu ele sunt cauza durerii mele, ci faptul ca ma identific cu ele si ca mi le apropii. Si tocmai pentru ca vin si pleaca, nu ar trebui sa ma atasez de ele. Gandurile mele, produs al mintii, nu ma definesc. Daca insa ma atasez de ele, daca le cred, ma vor defini. Daca ele imi arata ca sunt o victima si le cred, voi actiona ca atare. Daca ele imi spun ca am motive sa imi fie frica si sa nu actionez, si le cred, voi adopta o atitudine pasiva si voi avea o stare de neliniste si implicit de stres.
Prin urmare, daca le cred voi deveni un executant al lor, voi fi sub controlul lor. Aristotel spunea ca “o minte educata iti permite sa sustii un gand fara a-l accepta”.
Asa ca intreba-te: “acest gand imi produce bucurie sau durere?” Si daca iti chestionezi gandurile, iti vei putea schimba perspectiva asupra a ceea ce se intampla in jurul tau.
Tot Aristotel spunea ca “suntem ceea ce facem in mod repetat”. Fiind creaturi ale obiceiului, cu cat le dam voie gandurilor sa ne controleze mai mult, cu atat ne obisnuim cu acest mod de a fi.
Si da, asa cum avem un obicei de a actiona in anumite situatii, tot asa avem un obicei de a gandi.
Iti propun un mic exercitiu. Raspunde urmatoarelor intrebari:
- Care va fi urmatorul tau gand? Evident ca nu poti sti ce gand va aparea pana in momentul in care o sa apara.
- La ce te vei gandi peste 30 de secunde?
- De ce ai avut acest gand in locul altuia?
Eu am incercat sa imi urmaresc gandurile. Si din postura de observator am realizat ca nu am niciun control asupra lor si, implicit, asupra procesului de gandire. Daca ar fi asa, as avea doar ganduri pozitive, nu-i asa?
Am sesizat ca gandurile apar parca de nicaieri, fiind produse automat de minte. Oare unde se duce un gand atunci cand nu il mai am? Si neputand sa controlez aparitia lor, le-as putea privi ca pe niste semnale. Ceea ce ma face pe mine un fel de “receiver” al lor.
Chiar si cand incerc sa nu ma gandesc, ma gandesc sa nu ma gandesc.
Acceptand ca nu am control asupra mintii mele, respectiv ca nu sunt mintea mea, inseamna oare ca sunt separat de ea?
Neavand nicio putere asupra gandurilor mele, am cautat o cale de a le contracara actiunea. Cand realizez ca “am plecat”, ma focusez pe momentul prezent, incerc sa revin “aici si acum”.
