Spuneam la un moment dat ca am putea fi mai mult decat suntem, daca nu ne-am sabota. Si o facem pentru ca nu stim cine suntem, pentru ca nu ne cunoastem potentialul. Ne subapreciem si ne devalorizam.
Multi ani nu am inteles de ce psihologii te duc inapoi in copilarie pentru a-ti rezolva problemele. Am trait mult timp cu sentimentele legate de lipsa de valoare si de increderea de sine fixate in cadrul familiei si in scoala, ceea ce ma determina sa imi neg realizarile. Ma simteam caracterizat de esecurile repetate. Iar esecurile atrageau dezamagirea si perpetuarea sentimentului de vinovatie.
Neavand informatii pozitive despre propria valoare, cautam validare in exterior, aprecierile si confirmarile celorlati ajutandu-ma sa imi fie bine cu mine.
Ca si mine sunt multi adulti care simt constant sa isi demonstreze superioritatea utilizand jocul din copilarie: “Ba, al meu este mai mare”, achizitionandu-si multe masini sau prea multe case. Nu se simt in largul lor in preajma celor care au mai mult decat ei. Eu ma indreptam catre functii, iar CV-ul meu poate confirma asta.
Cand un adult iti spune “Iata ce am eu!”, de fapt simte ca iti este inferior. Etaland ceea ce lui i se pare important pentru el, iti cauta recunoasterea.
Si am mai intalnit adultii, aflati la extrema cealalta, de tipul: “Nimeni nu stie prin ce greutati am trecut eu”, care cauta atentie in exterior, simtindu-se confortabili cu ei, doar atunci cand primesc compatimire si atentie. Din pacate lasa trecutul sa se strecoare in prezent, apreciind ca plangandu-si de mila reprezinta o modalitate sigura de a fi “vazuti”.
Adultul nesigur pe el are un dialog intern toxic: este convins ca nu are valoare si isi reaminteste constant acest lucru. Nesiguranta il determina sa caute stimuli ascunsi in conversatiile cu ceilalti, de tipul reprosurilor mascate. Confunda dezamagirea cu dezastrul.
Nemultumit de prezentul nesatisfacator el fuge in fantezie, viata lui fiindu-i caracterizata prin dorinte de tipul “Atunci cand eu ……”. Alege, asadar, din considerente proprii sa nu actioneze in directia obtinerii a ceea ce isi doreste, imbratisand pasivitatea. Apeleaza, din lipsa de incredere de sine, la mecanisme menite sa ii blocheze orice initiativa. Mai bine sa nu faci nimic si sa zici „Cum ar fi daca ….„, decat sa faci si sa esuezi, nu?
Mult timp nu am avut un raspuns la intrebarea „cum poti sprijini pe cineva care nu stie ca are o problema?”.
Daca stii pe cineva care in care se regaseste putin din ceea ce am scris mai sus, trimite-i articolul meu. Poate il va ajuta sa constientizeze anumite lucruri.
Si da, tu poti!
M.
Un răspuns la „Putin despre adultul fara „valoare””
Sa conștientizăm ca ne aflam în anumite tipare este un bun început. Sa le spargem și sa ieșim din norul de iluzii despre noi, este o noua etapa. Cum o putem face?
Schimbând modelul din subconștient! În aceste dimensiuni ale ființei noastre se afla modelele pe care le-am „filmat” tot timpul vietii: mama și tatăl nostru. Am preluat tiparele lor de gândire, emoționale și va asigur ca dacă sunteți sinceri veți recunoaște gesturi sau tendințe pe care le faceți asemeni lor! Ei au fost profesorii noștri. Pe ei tindem sa ii imitam!
Schimband aceste modele prin tehnici simple de proiecție vom decupa tipare nedorite și ne vom descoperii pe noi înșine! Încredere în mine pot manifesta dacă reușesc sa fac contact cu ceea ce sunt cu adevărat!