Pentru a nu mai simti suferinta ne folosim de alimente, alcool, tigari, droguri. Amortim si uitam de durerea emotionala. Sau apelam la mecanisme interne, pe care de prea putine ori le constientizam, de tipul: negarea problemei sau refugierea in munca. Si nu de putine ori o proiectam asupra celorlalti, care devin astfel vinovati pentru suferinta noastra.
Cati oare pot sa isi adreseze intrebarea: „Cum sunt eu responsabil de evenimentele care imi provoaca suferinta?”.
Avem, asadar, la indemana modalitati temporare de a fugi de durere. Dar ele nu rezolva problema, ci ne pastreaza intr-un mediu familiar toxic, de suferinta. Refuzam sa traim altceva.
Omitem ca nu ne putem ascunde de noi insine. Si tot ceea ce ascundem ne „vorbeste” prin furie, prin nemultumire. Suferinta interna nu are glas, pentru ca nu foloseste cuvinte. Dar o simti si daca asculti cu atentie, vei auzi un urlet surd.
Si daca suferinta nu ar fi un mod de a trai (asa cum noi il percepem), ci o stare prin care ni se atrage atentia ca actionam impotriva intereselor noastre? Suferinta este precum beculetul aflat pe bordul masinii, care ne arata cand masina are o problema. Daca alegem sa actionam sau nu sa dam curs mesajului transmis de beculet, va stabili daca vom avea o masina functionala pe termen lung.
Cu masina ta te-ai comporta asa cum te comporti cu tine?
Suferinta te provoaca, fiind forma prin care se exprima intrebarea: “Cat de mult ma iubesc pentru a face ceea ce ma avantajeaza?”. Sa rezistam durerii putem; dar putem sa o patrundem pentru a o vindeca?
Care sunt cauzele suferintei?
Suferinta apare uneori din inactiune, fiindu-ne frica sa actionam in avantajul nostru sau nu suntem pregatiti sa acceptam realitatea asa cum este si alegem sa ne mintim cu sperante de tipul: “va fi iarasi cum a fost”. Practic, ne-am atasat de ceva ce nu mai exista, iar prin refuzul de a fi flexibili, de a ne adapta la noua stare de fapt, prelungim suferinta.
Este greu sa dai drumul. Stiu.
Suferinta poate fi expresia unei manii ori tristeti neexprimate si neexplorate. Este greu sa ne acceptam neputinta, sa acceptam ca am ales sa ne mintim atata timp, sa ne luptam cu cei pe care i-am primit in viata noastra si care ne-au dezamagit, refuzand sa ne vedem responsabilitatea de-a lungul acestui proces generator de durere.
Si cum sa nu doara cand nu ai primit ceea ce aveai nevoie?
Prin urmare, ne este greu sa ne iertam ca ne-am amagit, sa ne asumam neimplinirile. Iubirea inseamna si iertare. Suferim, asadar, intrucat nu putem da drumul trecutului, pentru ca ne judecam cu mintea de astazi pentru faptele de ieri si ne pierdem increderea in viitor, intrucat mergem “acolo” cu cineva, pe care nu l-am iertat si in care nu avem incredere.
Suferinta poate fi generata de pierderea persoanei iubite, intrucat toate proiectiile mintii noastre legate de relatia respectiva s-au naruit. Plecarea celuilalt lasa un gol in interiorul nostru combinat cu o lipsa de sens cauzata de neimpartasirea iubirii de catre celalalt. Raspunsul emotional la pierderea adusa de despartire va lua forma doliului.
Iubirea impartasita aduce cu sine liniste, apartenenta si siguranta. Ce iti mai ramane atunci cand nu mai ai cumulul de stari adus de prezenta celuilalt?
Uneori, suferinta este perceputa ca o nedreptate cu care intram in contact din intamplare si total nemeritat.
Alteori mintea noastra rataceste fara rost si suferim pentru ca nu traim in prezent, ci fie in trecut, fie in viitor. Nu-i usor sa traim in prezent.
Avem puterea de a rezista in fata suferintei. O facem zilnic. Asa cum si ea are puterea de a ramane. Credem ca suntem intr-o lupta in care trebuie sa iesim castigatori. Si ne comportam ca atare.
Uneori a castiga se realizeaza si intr-un mod care nu presupune conflict.
Exista un alt mod de a interactiona cu suferinta – se numeste VINDECARE – intelegand ce emotii nerezolvate ascundem, vom putea articula in cuvinte ce anume ne lipseste. Si acesta este primul pas catre vindecare.
Solutii:
1. Vorbeste cu tine. Asculta-te. Ti-ai asculta copilul, daca ti-ar spune ca nu ii este bine, sau l-ai repezi si i-ai spune sa nu se mai smiorcaie? Vrei iubire, dar iti oferi iubire? Cu tine de ce vorbesti diferit? De ce oare exista dublu standard?
Intreaba-te: „Ce ma nelinisteste?”, „Ce nu fac pentru mine?”, „Cum ma fac nefericit?”.
2. Cand iti apare gandul care iti provoaca durere, intreaba-te: “Este real?”. Si daca nu este real, inseamna ca nu il vei crede.
3. Daca accepti ca iti este data cu un scop aceasta situatie provocatoare de suferinta, inseamna ca sta in puterea ta sa o rezolvi; deci, ai nevoie sa te intorci in tine pentru a-ti folosi resursele cu care ai fost inzestrat.
Si daca nu poti singur, cauta ajutor. Important este ca nu te abandonezi si sa faci ceea ce te avantajeaza.
4. Ce iti spune istoria personala? Putine lucruri dureaza o viata intreaga, nu? Deci, cele mai multe sunt temporare. Asa ca si ceea ce traiesti acum este trecator. Cum te simti cand constientizezi ca suferinta este trecatoare?
5. Nu stiu care iti este relatia cu Divinitatea, dar eu nu cred ca ti-ar strica sa vorbesti din cand in cand cu Dumnezeu. Cand iti este greu, privesti in jos; eu te invit si sa privesti in sus, pentru a-ti reaminti ca nu esti singur. Si cand esti sprijinit, treci mai usor peste greutati.
Cand accepti ca suferinta este mesajul pentru schimbare, atunci apare intrebarea: „Doamne, ce vrei sa-mi transmiti prin ceea ce mi se intampla?„. In viata toate au un sens; este nevoie doar sa il gasim. Nietzsche spunea ca acela care are un “de ce“ pentru care sa traiasca poate sa suporte orice. Care este “de ce-ul” tau pentru a pune capat suferintei?
Obisnuiesc sa spun ca „si daca spui ca poti si daca spui ca nu poti, in ambele variante ai dreptate„.
Daca pana acum nu ai actionat, inseamna ca te-a avantajat sa nu o faci.
A actiona in directia vindecarii de suferinta cere curaj, iar curajul se bazeaza pe incredere. Increderea de sine. Increderea ca eliberand emotiile blocate in interior, nu vei deveni slab, ci puternic, intrucat nu te vei mai ascunde si vei privi in ochi ceea ce te infricoseaza, stiind ca poti sa ii retragi energia care o hraneste.
Poate ca intr-o dimineata, ca si mine, vei realiza ca si daca te opui, viata oricum va merge mai departe.
Si da, tu poti!
Marian Banateanu
Coach, specializare cognitiv-comportamentala
