Daca cineva drag iti spune ca te place, ce vei simti? Te vei simti bine?
Si crezi ca faptul ca te place spune ceva despre tine?
Ei bine, nu. El te place in baza unui set propriu (constient si de multe ori neconstient) de valori, credinte, nevoi.
La fel si daca iti zice ca nu te place. Nu spune nimic despre tine, ci despre el.
Faptul ca nu te place, inseamna ca fie nu ii raspunzi anumitor nevoi, fie i-ai ridicat niste oglinzi si nu a vrut sa se privesca in ele, fie i-ai apasat niste butoane, niste rani nevindecate din el si a facut niste asocieri, care il determina sa aiba o anumita atitudine fata de tine.
Tot ceea ce vedem este o perspectiva.
Tot ceea ce auzim este o opinie.
NU este adevarul.
Nu situatiile pe care le traim ne fac sa ne simtim sau sa ne comportam intr-un anumit fel, ci modul in care noi interpretam aceste situatii.
Sa iti dau un exemplu: la finalul unui webinar, in cadrul caruia eu vorbesc in fata a 50-100 de oameni pe care nu ii vad, mi s-a transmis de catre un participant ca s-a simtit certat de modul in care m-am adresat participantilor. In timp ce altcineva mi-a spus ca vrea sa lucreze cu mine intrucat i-au placut vocea mea, calmitatea mea.
Care-i adevarul? Depinde pe cine intrebi.
Hai sa inversam oglinda.
Sa zicem ca ceva din acest material te deranjeaza si simti nevoia sa imi arati ca am gresit, inseamna ca ceva din interiorul tau a fost zgariat, inseamna ca adevarul tau a fost deranjat.
De ce oare te-a deranjat, daca eu am spus un neadevar? De ce conteaza pentru tine ca eu sa iti dau dreptate?
De ce simtim, asadar, nevoia sa il convingem pe celalalt ca noi avem dreptate si ca el greseste?
O fi pentru ca asa ne simtim puternici? Daca avem nevoie sa ne simtim puternici inseamna ca de fapt ne simtim slabi.
Dragilor, nu este vorba despre celalalt, ci despre butoanele pe care celalalt ni le apasa.
Asa ca de multe ori nemultumirile pe care le avem in relatia cu ceilalti sunt legate de propria dificultatea de a ne accepta pe noi insine.
Si legat de acest aspect, as vrea sa iti povestesc ceva: acum un an cineva mi-a zis ca sunt ipocrit, pentru ca una scriu si alta fac. Si nu simtit ca sunt ipocrit.
Insa m-a durut. Si asta m-a intrigat. Daca nu m-a deranjat parerea lui, de ce totusi m-a durut?
M-a durut pentru ca ma simtisem respins. Voiam sa fiu acceptat si nu eram.
Nu stiu tu, dar eu am crescut cu credinta ca a fi acceptat de ceilalti vorbeste despre mine; daca sunt placut de ceilalti inseamna ca sunt “ok”. Si uite asa a aparut nevoia de a obtine confirmarea, validarea celorlalti.
Provocarea este sa te poti simti important, fara a fi nevoie sa primesti confirmarea celorlalti, nu-i asa? Sa te mai inter de ce simtim nevoia de a ne simti importanti?
Dar de cele mai multe ori ce anume patrunde si doare?
Patrunde adevarul meu neacceptat de mine si spus de gura altcuiva.
Nu inseamna ca sunt surd la ceea ce imi spui. Daca simt ca informatia ta nu patrunde, inseamna ca nu ma ajuta.
Si eu si tu putem trai chiar daca avem adevaruri diferite.
Recomandarea mea ar fi sa iti asumi cine esti, sa te impaci cu tine si nimeni nu iti va mai putea provoca durere.
Ceea ce cred altii despre tine nu poate schimba cine esti.
Iti doresc sa fii placut pentru cine esti, decat sa fii iubit pentru cine pretinzi ca esti.
Stiu ca daca te vei stradui sa pari cine nu esti, vei duce lupte pentru a-ti apara acea imagine si in timp asta devine obositor. In plus, tu ai sti ca esti fals.
Nu vei reusi sa te ridici la nivelul asteptarilor celuilalt despre tine, intrucat asteptarile lui nu sunt legate de tine, ci, asa cum spuneam la inceputul acestui material, de nevoile, prioritatile, preferintele, valorile lui.
Ceea ce altul spune despre tine, nu intotdeauna descrie realitatea ta. Uneori este realitatea lui.
Sa fiu indraznet si sa spun ca perceptia altcuiva despre tine este o reflectare a sa? Sau este prea mult?
Si da, tu poti!
Marian Banateanu
Coach, specializare cognitiv-comportamentala.
Nutritionist, specializare low carb.
