Desi nu stiu tot, ti-as spune multe; insa o parte din ceea ce credeam a fi „corect” s-a dovedit ulterior ca nu ma mai avantaja.
Ma tem ca daca as avea toate raspunsurile, viata ar schimba intrebarile. Asa ca iti voi lasa cateva cuvinte despre ceea ce viata m-a invatat pana la varsta de 42 de ani.
Desi iti scriu la persoana a II-a singular, te rog sa nu privesti textul ca pe un sfat, nici macar ca pe o recomandare. Si iti zic asta nu pentru ca eu nu am primit niciun sfat despre cum sa traiesc, ci pentru ca si daca l-as fi primit, nu l-as fi urmat. Ia ceea ce simti din cuvintele mele si restul pune-l tu.
Procesul de a obtine ceea ce cauti, va fi presarat uneori cu retineri. Ia-le in considerare cand vei lua decizia de a actiona. Uneori aceasta va avea consecinte dureroase, insa nu pentru ca a fost gresita, ci pentru ca nu ti-ai asumat rezultatele ei. Iar cand nu stii ce sa faci, asteapta. Raspunsul va veni.
Prezentul este asa cum este – tu il faci bun sau rau prin prisma asteptarilor tale. Si daca poate fi imbunatatit, tot tu stabilesti daca vei depune efortul pentru a-l schimba.
A ramane fixat intr-o idee, te va limita. Nu “trebuie” nimic. “Trebuie” este o iluzie care se va disipa mai devreme sau mai tarziu, intrucat singura constanta in viata este schimbarea. A fi altfel inseamna sa fii rigid, cu tine si cu ceilalti. Si ceea ce este rigid, moare.
Viata nu iti ofera note, ci sentimente si emotii. Cele negative iti sunt necesare, intrucat iti vor arata ca deciziile luate nu te-au avantajat, respectiv ca pe viitor va fi ideal sa eviti anumite situatii.
Asculta-ti interiorul. Este tot ce conteaza. Daca nu gasesti o parte buna a compromisului, nu il face. Regretul o sa te doara mai tare decat vina.
Nu incerca sa ii convingi pe ceilalti de valoarea ta. Convinge-te pe tine. Cei din jurul tau sunt niste personaje care joaca in piesa ta. Tu scrii scenariul, realizezi regia si esti personajul principal. Nu iti spun sa fii egoist, ci sa fii increzator ca cine iti vede valoarea, te vede. Cine nu te vede, este pentru ca nu poate, nu pentru ca nu vrea, nefiindu-va menit sa va intersectati mai mult decat o faceti. In plus, chiar si tu te vei vedea cu alti ochi peste ani.
Niciodata nu este prea tarziu. Nu este prea tarziu sa te bucuri, sa razi, sa iubesti.
Asculta-ti gandul din spatele gandului: asculta-ti emotionalul. El iti spune ce crezi sincer despre orice se intampla in tine sau in afara ta. Orice actiune si inactiune reprezinta un act de autodefinire, iar tu alegi sa fii astfel cum actionezi zilnic.
A iubi inseamna a ingriji, a ocroti, a pretui. Dar nu poti face bine cu forta, caci atunci ti-ai face tie bine. Daca viata este o calatorie, atunci fiecare descopera prin interpretarea pe care o ofera evenimentelor. Fiecare experienta iti va aduce ceva nou sau iti va confirma ceea ce stii deja. Fiecare are propriul sau adevar.
Fiind sincer cu tine, vei sti ca orice efort pe care il faci va merita. Nu exista dubiu atunci cand faci ceea ce simti.
Nu este o rusine sa spui ’nu stiu’. Va fi o rusine doar atunci cand tu te vei judeca ca nu ai stiut. Nu te pedepsi si nu vei pedepsi.
Lucrurile au valoarea pe care le-o dai tu. Vei sti cand ceva este valoros, dupa cum te vei simti in prezenta lui / a ei. Vei sti cat de mult iubesti observand cate obstacole vei depasi pentru a exprima ceea ce simti.
Cand vorbesti sau te gandesti la cineva, reaminteste-ti ca nu ii cunosti povestea, nu ii stii fricile. El nu este tu. Accepta ca fiecare are ritmului lui. Si daca alege sa inainteze, sa stationeze ori sa se intoarca, reprezinta alegerea lui. Alegerea ta este sa stabilesti cum te va impacta ceea ce el alege sa faca.
In final, este vorba despre a-ti face calatoria cat mai placuta, de a fi fericit cu tine insuti. Nici nu poate fi altfel, in conditiile in care tu ai stabilit criteriile fericirii tale.
Si da, tu poti!
M.
PS: Venirea ta mi-a demonstrat ca cineva ca mine se putea schimba daca isi dorea. Tu nu stii, insa tu mi-ai dat putere sa fiu astazi omul care eram menit sa devin. Din momentul in care mi-am propus, nu a existat o limita de timp pentru a exprima ceea ce voiam sa manifest in viata mea. Nu as fi reusit fara tine.