Aceasta “masina” numita corp este proiectata sa supravietuieasca, sa se dezvolte si sa se reproduca. In vederea realizarii acestui scop, creierul, sistemul imunitar si sistemul endocrin comunica intre ele prin conexiuni nervoase si hormoni, intepretand si actionand conform fluxului de informatii venit din exteriorul si interiorul corpului, influentandu-se reciproc dupa cum urmeaza:
– creierul percepe lumea si “vorbeste” cu tiroida, glandele suprarenale, cu ovarele si celelalte organe, solicitand adaptarea raspunsului corpului la stimulii veniti din mediu (deci, totul tine de cum interpretam ceea ce se intampla in jurul nostru), iar
– hormonii produsi de glande endocrine si substantele produse de celulele imunitare au capacitatea de a afecta la randul lor activitatea creierului.
Pentru a exemplifica acest ultim aspect te invit sa iti amintesti starea pe care o ai atunci cand esti racit sau gripat. Moleseala, nevoia de a dormi si lipsa apetitului reprezinta raspunsul creierului la activitatea citokinelor (substante secretate de celule imunitare cu rol in comunicarea intercelulara), care se ataseaza pe suprafata receptorilor celulelor nervoase.
Dar ce se intampla atunci cand se produc in exces citokine? Este impactata functionarea normala a corpului, ivindu-se oboseala cronica.
Si celulele sistemului imunitar (pentru a putea actiona acolo unde este nevoie) au receptori pentru hormoni si alte substante produse de creier si de alte organe.
Dar ce se intampla atunci cand mesajele primite de celulele sistemului imunitar nu sunt corecte? Pe cine vor ataca ele? Propriul corp – si asa se declanseaza un razboi civil in cadrul caruia corpul este atacat de propria armata, numit boala autoimuna.
Interconectarea se realizeaza asadar la nivel molecular, caci toate elementele corpului „vorbesc aceeasi limba”.
Mecanismul intern prin care corpul raspunde in fata pericolului poate fi cuprins pe scurt in cateva randuri:
1. Responsabila pentru raspunsul corpului la stimulii externi si interni, psihologici si fizici este axa Hipotalamus – Hipofiza (Glanda Pituitara) – Glandele Suprarenale, denumita si „axa HPA”.
2. Sistemul limbic evalueaza stimulii si daca ii interpreteaza informatia ca fiind pericol, Hipotalamusul (parte a sistemului limbic) transmite mesaj Hipofizei sa secrete un hormon numit corticotropina, care va impacta Suprarenale pentru a secreta cortizol – hormonul stresului.
Axa HPA este activata urmare a interpretarii pe care creierul o ofera mediului. Deci, cauza stresului este modul nostru de a gandi.
Ceea ce nu se stie este ca axa HPA este activata si de factor psihologici, precum incertitudinea, lipsa controlului, conflictul, negarea ori nesatisfacerea nevoilor emotionale (precum lipsa iubirii). Si asta intrucat al nostru creier le interpreteaza ca fiind un pericol real.
Sa spunem ca relatia ta a ajuns intr-un punct critic. A iesi din relatie inseamna singuratate, frica, deci stres. A ramane in relatie inseamna nefericire, neimplinire, deci stres. Ce este de facut, cand niciuna dintre variante nu te avantajeaza? Si asa ajungi frustrat, dezamagit si activezi prin ceea ce simti axa HPA, determinand raspunsuri din partea hormonilor si celulelor sistemului imunitar.
Un alt mare factor pentru generarea stresului (cronic) il reprezinta incapacitatea de a exprima emotiile si in special furia. Persoana care isi neaga emotiile negative sau nu si le exprima, se va simti izolata, singura, chiar daca va fi inconjurata de prieteni, pentru ca nu se simte vazuta, apreciata indeajuns.
Apare asadar lipsa de valoare, sursele ei fiind incapacitatea persoanei de a fi sincera cu ea insasi si nenumaratele compromisuri pe care le-a facut din frica de a nu pierde. Iar lipsa de valoare conduce la neajutorare, neputinta intrucat nimic din ceea ce ar putea face nu ar determina vreo schimbare in viata sa.
Cat mai este pana la a se simti anxietatea?
Ce se afla in spatele acestei avalanse de trairi interne? Totul porneste de la credintele neconstiente despre noi insine. Ele ne determina comportamentul zilnic (ceea ce facem, ceea ce simtim, cum reactionam), indiferent de ceea ce credem la nivel constient. Chiar meriti sa fii iubit? Ceri ajutorul atunci cand ai nevoie? Te pui constant pe planul doi in relatia cu ceilalti?
Pentru a te vindeca este nevoie sa iti schimbi modul in care te percepi. Daca te vei uita in interiorul tau cu sinceritate si compasiune, vei vedea calea prin care poti avea grija de tine. Vindecarea ta porneste din interior.
Si da, tu poti!
