“Ce am facut sa merit asta?”.
“De ce eu?”
“Am mancat sanatos de cand ma stiu si nu am avut conflicte cu nimeni.”
Se spune ca toti avem celule canceroase. Cum se face ca aceasta boala ii afecteaza pe unii si pe altii nu? Poate ca mediul intern fiecaruia dintre noi sprijina boala sa se dezvolte. Poate.
Cand clientii imi spun ca sunt stresati, de obicei se refera la trairile interne pe care le au urmare a faptului sa sunt supusi unor presiuni excesive venite din zona de munca, relatii, bani, etc; se refera, asadar, la rezultatul interactionarii lor cu mediul extern in care traiesc.
In cazul oamenilor cel mai important tip de stres este cel declansat de traume emotionale, indepartate in timp, insa percepute in prezent ca fiind amenintari, chiar si daca sunt doar imaginare.
Nu spun nimic nou atunci cand afirm ca femeile afectate de stresul acut emotional sufera uneori de dereglari ale ciclului menstrual. Stresul excesiv inhiba menstruatia. Si daca stresul acut (adica cel imediat, pe termen scurt) poate produce asta, oare ce poate produce stresul cronic? Iar prin „cronic” inteleg ca factorul de stres activeaza mecanismul de raspunsul al corpului pentru lungi perioade de timp, fara ca persoana expusa sa se poata elibera de el, fie pentru ca nu stie de existenta lui, fie pentru ca nu are control asupra lui.
Despre modul in care stresul impacteaza organismul voi scrie intr-o postare ulteriora, insa vreau sa mentionez doar ca sistemul hormonal este strans legat de centrii din creier care interpreteaza si experimenteaza emotiile. La randul lor aparatul hormonal si centrii emotionali sunt interconectati cu sistemul nervos si cel imunitar. De exemplu, sistemul imunitar este impactat direct de emotii. Celulele “natural killer” sunt mult mai active in cazul persoanelor care aleg sa isi exprime mania, furia, sa ia pozitie cand vine vorba despre sustinerea propriilor convingeri si care beneficiaza de suport social.
In majoritatea cazurilor de cancer la san, stresul este cronic si ascuns, fiind generat in copilarie si perpetuat la maturitate prin mecanismele de adaptare dezvoltate in copilarie, acumulandu-se cu fiecare an care trece pana in momentul in care corpul clacheaza.
Interactiunile cu ceilalti si cu noi insine sunt rezultatul modului in care am invatat sa interpretam lumea cand eram mici.
Studiile arata ca sunt predispuse sa dezvolte cancer la san persoanele care au crescut in familii deprivate emotional, care si-au reprimat emotiile (in special furia) si care sunt altruiste dintr-un sentiment de culpa, vinovatie. Ceea ce le caracterizeaza este si inabilitatea lor de a-si exprima furia, nervozitatea, mascandu-si negativismul si nemultumirile, promovand astfel negarea si sacrificiul de sine.
In plus, neiertarea atrage retrairea evenimentului cauzator de stres, determinand prejudicii intrucat acesta se produce iarasi si iarasi in mintea lor. Si ceea ce percepi, interpretezi, iar ceea ce interpretezi, (re)traiesti. Si astfel produci mai multe emotii negative.
Diagnosticata cu cancer la san, I.O.A.N.A. a crescut cu un tata alcoolic si a fost nevoita sa se adapteze comportamentului acestuia. „Era periculos sa stai in jurul lui atunci cand era sub influenta alcoolului.” Cand sora cea a aparut, ea a inteles ca trebuie sa o protejeze, luandu-si rolul de protector si sporindu-si incarcatura emotionala. A preferat sa aiba grija de nevoile emotionale ale acesteia, sacrificandu-si-le pe ale ei.
Pentru a fi vazuta a cautat sa aiba realizari la scoala. Mama ei insa nu era niciodata multumita. Intotdeauna se putea mai bine. “Niciodata nu m-am putut ridica la nivelul standardelor impuse de ea.” In plus, nu a respectat-o niciodata, pentru ca alesese sa nu le protejeze de abuzurile tatalui.
“ – Cand stateai cu ai tai, cu cine vorbeai atunci cand te simteai neinteleasa sau erai suparata?
– Cu nimeni. Tineam in mine. Tata era prieten cu alcoolul, iar mama era o „carpa” in relatia cu el si autoritara cu noi. Asa ca am tinut prea multa furie in mine.”
“Cu primul sot am avut o relatie dificila. Nu puteam comunica cu el. Imi era frica sa ma duc catre el. I-am pus capat in momentul in care m-a lovit. Nu stiu nici astazi de ce am acceptat sa se comporte cu mine asa. Era constant nemultumit de mine. Nu faceam nimic bine. Parca era mama. Si la fel ca in relatie cu mama, nu am stiut niciodata sa ii spun ceea ce credeam si simteam. Nu inteleg cum am putut sa stau cu el, desi imi facea rau. Daca ma gandesc acum, imi amintesc ca speram ca se va schimba si ma invinovateam ca eu nu stiam cum sa il iubesc.”
„Da, mi-am reprimat ceea ce simteam, pentru a avea ceea ce imi doream. Nevoia de a simti iubire, m-a facut sa fiu „pres”, lasandu-i pe altii sa ma calce in picioare, inca de cand eram mica.”
Ne facem rau incercand sa ne facem bine. Si cum scriam la un moment dat, ceea ce ne-a ajutat in trecut permitandu-ne sa ne adaptam si sa supravietuim unor situatii periculoase, ne face rau acum.
De asemenea, ne face rau ceea ce nu stim noi despre noi. Avem nevoie de modalitati pentru a observa cu onestitate si compasiune ceea ce nu am privit niciodata si a readuce armonia in interiorul nostru. Ce este boala, daca nu o lipsa de armonie interioara. Ce este boala, daca nu un semnal ca nu avem grija de noi.
Si da, tu poti!
Un răspuns la „Despre relatia dintre emotii si cancerul la san. ”
Privind înapoi în viața mea regăsesc multe situații asemănătoare celor prezentate.Nu ma ajuta foarte mult sa știu de ce am făcut cancer, trebuie sa merg inainte.