“Te iubesc” era un alt mod de a-ti spune: “te aleg zilnic pe tine, doar pe tine, pana la sfarsit”.
Cand ti-am spus prima data ca te iubesc, deja era tarziu: simteam si am fi vrut sa ti-o spun de ceva timp. Nu mai puteam ignora ceea ce simteam. Nu exista indoiala.
In imperfectiunea ei, spunandu-i ca o iubesc, ea devenea perfecta. Nu trebuia sa indeplineasca niciun criteriu. Iar partile care mie imi lipseau, le regaseam in ea.
Cand iti spuneam ca te iubesc, imi doream sa devii parte din mine; m-as fi deschis si te-as introdus in interiorul meu pentru a te pastra acolo.
Iar asta inseamna ca alegeam in mod constient sa devin vulnerabil. In alte circumstante ar fi fost de neimaginat sa ma deschid si “un strain” sa ma cunoasca asa cum sunt, cu defecte si calitati, dar mai ales cu defecte. Dar, in acelasi timp, era si incitant, caci imi doream sa fiu descoperit, sa fiu inteles, sustinut, sa fiu ales zi dupa zi, iubit mai mult decat eu ma iubeam.
Nu este engleza punctul meu forte, insa “falling in love” este o metafora patrunzatoare: “a cadea“ / “a te prabusi” presupune un accident nedorit, neurmarit. Cu alte cuvinte, incepem o relatie noua necautand acest lucru.
Deci, nu ma “ridicam” prin iubire, ci “coboram”. Asa ca egoismul nu isi avea locul in iubirea dintre noi; “sacrificam” ceva din mine, intrucat ea devenise mai importanta decat mine.
Cand mi-a spus ca ma iubeste am simtit ca am un loc al meu in ea, ca ma poarta in inima si in minte.
Cauta sa ma inteleaga, sa vada lumea asa cum o vad eu. Simteam cum se preocupa de cresterea mea, de fericirea mea, si asta pentru ca a iubi inseamna sa cauti spriinirea, evolutia celuilalt, sa nu ceri si sa nu astepti recompense.
Mai mult decat atat, cresteam impreuna.
A activat in mine ceea ce nu stiam ca am si astfel am daruit gesturi pe care nu le credeam posibile. Am crescut gratie iubirii.
Am simtit ca isi dorea:
– sa cred in ea, sa ii ofer siguranta atunci cand ea avea momente in care se simtea pierduta, sa o ridic. Stiam ca o putea face singura, insa ea prefera sa o faca cu mine.
– sa ii respect libertatea, pentru a se putea exprima deplin si a nu fi nevoita sa se ascunda; sa nu ii afectez unicitatea;
– sa fiu martor al emotiilor ei cu empatie, sa o inteleg si sa o vad asa cum este, fara a-i judeca experienta ca fiind buna sau rea;
– sa traim impreuna propria ei viata.
Iar eu:
– am capatat inspiratie si incredere sa realizez lucruri pe care nu as fi avut curajul sa le fac; stiind ce sentimente se nasc in ea, imi gaseam resursele sa imi depasesc conditia si sa realizez lucruri nebunesti. Cu alte cuvinte, ma trezeam din amorteala pentru a ma ridica deasupra a ceea ma multumeam a fi.
– ma indeamna la vulnerabilate, sa ma las cucerit fara obiectii, sa ii spun (fara a rosti): “ia-ma”.
– am aflat ca dragostea putea fi doar neconditionata. O singura conditie sa apara si atunci s-ar fi transformat intr-o conventie, cu asteptari si solicitari ce urmau a fi indeplinite; intelegerea noastra s-ar fi narui, nu ar mai fi fost profitabila.
– am reusit sa exteriorizez potentialul interiorului.
Nestiind sa scriu despre iubire, voi asterne ceea ce iubirea a trezit in mine:
– am perceput-o ca fiind ceva impredictibil, aducator de creativitate, care imi cerea comunicare, producea frustrare si emotii, bucurie si durere, incredere si intimitate;
– ma gandeam tot mai des la ceea ce puteam oferi, decat la ceea ce puteam primi; aveam disponibilitatea de a face efort, de a face compromisuri pe care inainte nu as fi fost dispus sa le fac.
Nu este loc de a nega ca toti cautam acelasi lucru: sa permanentizam ceea ce avem si ne intrebam daca oare va fi ultima noastra relatie.
Venind in noua relatie cu insecuritatile din trecut, ne dorim sa il posedam pe celalalt, sa fie doar al nostru. Dar nu avem aceasta putere si tot ceea ce putem face este sa ne focusam pe prezent, viitorul fiind necunoscut si cel mult imaginat.
Voi continua ideea intreband: „daca as fi avut nevoie de garantii ca ma vei iubi mereu, mi le-ai fi putut oferi?„.
Tot ce stiu astazi este ca imi ofereai prezentul tau si eu pe al meu, iar uneori uitam ca era suficient.
Adevarul nostru, adica iubirea, se afla in prezent. Fara promisiuni suna usor descurajant, dar dragostea cere curaj. Si asta inseamna ca, in timp, am fi putut deveni complici ori prieteni sau chiar soti. Am devenit straini.
In loc de incheiere, iti spun ca de-a lungul acestei calatorii numita viata, am avut o mica revelatie: nu a fost niciodata despre ceea ce ochii vad, ci despre ceea ce sufletul simte.
Si da, tu poti!
M.
PS: Propriul trecut ne spune ca iubirea se stinge daca nu exista raspuns, iar prin raspuns intelegem iubirea celuilalt. Si cu toate acestea, indiferent ca ai iubit si ca ai suferit, stii ca a meritat.
