Pornesc acest articol de la ideea ca fiecare dintre noi cunoaste mai bine decat oricine altcineva calea catre rezolvarea problemelor personale cu care se confrunta – citindu-l poti sa folosesti experienta mea pentru a-i sprijini si tu pe cei dragi. Cum as putea sa ajut pe cineva oferindu-i propria perspectiva asupra situatiei careia doreste sa ii gaseasca o solutie, daca el nu mi-o solicita? Incercand sa il ajut astfel, i-as incalca spatiul personal.
De aceea, coachingul sprijina calatoria clientului catre sine, creand un mediu sigur in cadrul caruia acesta sa se poata exprima liber, capatand totodata un ghid (coachul) care sa ii faciliteze calatoria.
Vorbesc despre construirea unui mediu sigur in cadrul dialogului, neafectat de frica de etichetare, intrucat suntem obisnuiti ca celalalt:
– sa isi exprime nevoia de control incercand sa monopolizeze discutia;
– sa ne ofere sfaturi nesolicitate, transmitandu-ne insa mesajul ca ne desconsidera capacitatea de a gasi singuri raspunsurile cautate;
– sa poarte discutia intr-o directie pe care nu o dorim;
Cu alte cuvinte, dorim sa fim vazuti, auziti si acceptati asa cum suntem.
Spatiul creat de prezenta mea permite cresterea increderii clientului in capacitatile sale de explorare a gandurilor. De aceea, este imperativ ca in sedinte sa nu imi aduc propriile judecati si asteptari. Critica este si ea absenta, nefiind constructiva. Iar acest tip de comportament imi permite sa vad lumea prin ochii celuilalt.
Ai fost vreodata in preajma unei persoane caruia i se permite sa se exprime timp de 10 minute? I-ai simtit bucuria cand elibereaza tensiunea acumulata?
Avem nevoie asadar sa se putem simti vulnerabili fara frica de a se simti judecati, etichetati, nu-i asa?
Un spatiu nesigur ne poate determina sa ne ascundem, blocandu-ne calea catre descoperirea de sine.
Clientul imi cere (fara sa o spuna) sa fiu atent la el, sa ii observ experienta, care nu este nici buna si nici rea; doar este. A-i observa experienta inseamna a-i permite sa existe, a o accepta.
Asa ca imi deschid inima, fara a incerca sa-i directionez discursul ori sa-i afectez procesul de explorare.
Actiunea mea de a fi prezent in coaching se regaseste in expresia “a tine spatiul” (“to hold the space”).
A tine spatiul presupune ca celalalt sa aiba posibilitatea sa impartaseasca cele mai ascunse secrete cu o persoana straina – coachul. Este astfel o modalitate de a-i instaura increderea in mine, prin care nu doar ca nu il judec, dar il ajut si pe el sa nu se judece.
A tine spatiul este un act de grija fata de emotiile celuilalt, de formare a unei conexiuni, de aparitie a unui schimb energetic intre doua persoane. Ii ofer empatie, acceptandu-l asa cum este.
Ii primesc adevarul, indiferent care este acesta. Sunt deschis si imbratisez orice informatie apare, fara a arata cu degetul.
A tine spatiul inseamna sa imi suspend propriile credinte, ganduri si judecati si sa ma concentrez asupra clientului, fara a-i intrerupe sirul gandurilor.
Ii ofer astfel timp de gandire si posibilitatea sa aiba propria voce, pentru a cerceta si exprima ceea ce s-a adunat adanc in subconstientul sau.
A tine spatiul presupune admiterea faptului ca nu este vorba despre mine, ci despre celalalt. Interventia mea este neesentiala clientului daca nu aduce valoare acestuia. Asa ca in conversatie aduc intrebari si nu afirmatii, punandu-mi nevoile si opiniile deoparte.
A-i tine spatiul ii spune: “te vad, te aud, sunt aici pentru tine”.
In incheiere, daca imi permiti as dori sa iti ofer cateva recomandari pentru situatia in care doresti sa tii spatiul cuiva drag:
- sa ai incredere in intuitia si in capacitatea lui de a lua propriile decizii in functie de punctul in care se afla in calatoria sa, fara a-l face sa se simta inconfortabil si stangaci;
- sa ai grija de propriul ego, intrucat ajungi sa crezi ca reusita celuilalt depinde de interventia ta, iar esecul sau vorbeste despre tine.
- sa intelegi ca orice crestere aduce si greseli, din care celalalt poate invata.
- sa ii respecti deciziile, chiar daca tie ti se par nepotrivite.
Si da, tu poti!
M.
