Obisnuiam sa critic oamenii si sa le judec comportamentul. Eram sigur ca stiam unde ei greseau si cum le putea fi mai bine. Si in incercarea de a-i ajuta (a se citi “a le schimba felul de a fi”) ma enervam cumplit intrucat, indiferent de cat de buna era logica mea, ei isi continuau obiceiuri gresite, chiar daca asta le facea rau.
Ei nu imi cerusera ajutorul. Insa, perpetuand sub ochii mei aceleasi tipare invechite (ceea ce ii facea sa se simta mizerabil si sa isi urasca viata), ma simteam obligat sa intervin pentru a-i „ajuta” sa se schimbe. Nu puteam sa stau pasiv.
Lipsa rezultatelor fiecarei interventii ma frustra. Zbatandu-ma in van, sfarseam prin a-i eticheta si a-i blama.
Nu puteam cuprinde cu mintea motivul pentru care cineva ar alege sa ramana in zona de confort. Si de ce ii spune “zona de confort” daca nu iti este bine?
Ei bine, mintea ne protejeaza de esec, adica de suferinta, si de aceea de multe ori renuntam usor la proiectele noi. Ne plac lucrurile cunoscute. Ne-am obisnuit cu raul, il cunoastem, il putem gestiona cat de cat.
Schimbarea presupune efort, adica rabdare si consum de energie, dar si parasirea zonei de confort. Si nu oricine este dispus sa faca astfel de sacrificii.
In plus, apare frica de necunoscut, care activeaza rezistenta la schimbare. Asa ca acceptam tacit frica, desi asta inseamna absenta libertatii si a controlului asupra vietii noastre. Frica ne face sa raspundem automat; rationalul dispare.
Iar finalul este previzibil: imbratisam nefericirea, activand mecanismele menite sa blocheze orice actiune directionata catre schimbare, si renuntam la ceea ce (simtim ca) putem fi in detrimentul a ceea ce suntem.
Cand sesizezi ca renunti usor la ceea ce iti propui, intreba-te “Ce pierd daca voi obtine ceea ce imi doresc?” si vei avea raspunsul sursei propriei neputinte.
In cazul meu schimbarea a venit ca o alegere. Iar factorul declansator era reprezentat de faptul ca ceva nou se intamplase in interiorul meu (fie iubeam, fie sufeream). Nu stiam exact ce presupunea sau cum urma sa fac schimbarea. Am lasat procesul sa se desfasoare de la sine. Nu au mai fost intrebari, intrucat simteam ca ceea ce faceam fara efort imi facea bine.
Si ca sa vezi, eu care voiam sa ii schimb pe ceilalti aveam nevoie sa ma schimb.
Foarte mult timp nu am stiut ca fiecare are propria calatorie, care ii aduce lectii unice de invatat, lectii care rezulta din modul in care intelegem sa raspundem obstacolelor interne si externe, care ne paveaza aceasta calatorie.
Viata mi-a aratat ca oamenii se schimba singuri, intrucat asta reprezinta un proces pe care singuri si-l aleg. Au nevoie poate doar de ghidare, de raspunsuri. Atat. Eu nu pot schimba pe nimeni, intrucat nu pot forta pe nimeni sa evolueze sau sa initieze un comportament nou.
Daca vrei sa ii ajuti, lasa-i pe ei sa vina la tine. Si daca iti este menit sa ii sprijni in demersul lor, iti vor cere ei.
M.
PS: Cand incerci sa schimbi pe cineva, gandeste-te cat de greu iti este tie sa te schimbi.
