Au fost situatii in care ea pentru mine era o alegere, iar eu pentru ea o optiune.
Au fost situatii in care eu am dat prea putin, iar ea prea mult.
Au mai fost situatii in care drumurile noastre s-au apropiat pentru a se indeparta rapid ulterior.
Si au fost situatii in care, daca circumstantele ar fi fost diferite, am fi fost perfecti unul pentru celalalt: cumva unul a ajuns mai devreme decat celalalt; nu era momentul.
Si au mai fost acele situatii in care chiar nu era atat de simplu. Ar fi fost frumos, dar era atat de complicat. Dar, asa a fost sa fie.
Relatia, sursa atat a celor mai frumoase amintiri reprezinta magnetul disperarii dorintei noastre de a fi fericiti. Asa ca in momentul despartirii, afli valoarea unei ore de fericire.
Intrebarea care ma apasa constant dupa vreo despartire era: “cum ma voi descurca fara ea, cand doar ea imi iubeai partile pe care eu nu mi le iubeam?”
Cand eu o iubeam si ea a zis “stop”, cel mai “prost” sfat pe care l-am putut primi a fost acela de a o lasa sa plece, daca o iubesc. Egoul ma intreba insa: “Si ce vei face daca nu se mai intoarce?”.
Sfatul era corect. Eu eram egoist. Stiind-o plecata dupa atata timp petrecut impreuna, avand atatea amintiri, ma simteam despicat.
Nu stiu cum, dar in toate relatiile in care am iubit puternic am avut parte de cele mai reci incheieri.
In definitiv cui ii place sa piarda ceva drag?
Invaluit in nesiguranta, tristete, manie si depresie, mi-a luat timp sa ma vindec, sa ma ridic, trecand prin diferite etape:
1. am fost socat, nu am crezut, avand prea multa confuzie: “cum?”, “de ce?”. Prea multe ganduri ma sufocau.
Ma simteam vinovat, dezamagit de mine si macinat de intrebari de tipul: “oare ce am facut gresit?”, “oare nu am facut destul?”. Respingerea ei devenea o reflectie a personalitatii mele neatractive.
Neajutorat, cui as fi putut sa ii cer ajutorul? Si apoi, la ce bun sa cer sprijin? Ar fi adus-o inapoi?
Uneori, am incercat sa o conving sa ma iubeasca, sa ii demostrez ca ii este mai bine cu mine. Dar, ca un prost, foloseam logica in relatia cu inima ei.
2. apoi m-am retras in mine. Intelegand ceea ce s-a intamplat, incercam sa imi imaginez un scenariu prin care as fi putut salva relatia si evita esecul personal. Toate planurile mele privind viitorul nostru erau distruse, asa ca imi ramasese doar imaginatia: “ce ar fi fost daca …?”.
Si asta intrucat mintea proiecteaza permanent ceea ce inima nu poate sterge.
3. si a urmat furia sub forma “oricum nu ma merita”. Partea proasta era ca ma trezeam vorbind singur. A o contacta nici nu se punea problema; egoul nu ma lasa, iar vocea ei m-ar fi rascolit.
La acel moment, eram sigur ca intr-o despartire unul sufera mai tare – pentru ca iubeste mai mult. El va fi cel care de cele mai multe ori va invinovati.
4. depresia insotea furia: simteam ca nu puteam trece peste ceea ce avuseseram impreuna. Era un sentiment coplesitor de singurate, de abandon insotit de ganduri si sentimente triste. Erau momente cand durerea era fizica si o simteam in piept.
Este cumplit sa simti cum te doare pe interior si sa te prefaci ca nu iti pasa.
Ma invinovateam din nou, caci imi incalcasem propriul moto: ”daca nu ai asteptari, nu ai dezamagiri.”
Dar erau si momente cand eram deziluzionat de faptul ca reusise sa spulbere (prin adevarul despre cine era) imaginea celei care a fost pentru mine.
5. in timp acceptarea despartirii s-a instaurat. Puteam merge mai departe, caci linistea venise – dar acolo inautru, ea va ramane mereu. Distanta dintre noi ma ajutase sa ma focusez pe altceva; ea ocupa din ce in ce mai putin loc in gandurile si sentimentele mele.
Pana nu demult nu am fost in masura sa apreciez valoarea unei despartiri, mai exact faptul ca se inchidea un capitol vechi si se deschidea unul nou. Imi ramanea mereu un gust amar, o nemultumire. Cineva iubit, confidentul meu, devenea prin despartire cineva indepartat, catre care nu ma mai puteam indrepta.
Tarziu am inteles ca oamenii iti intra in viata pentru a te ajuta sa cresti si stau atata timp cat este nevoie. Din aceasta perspectiva, despartirea reprezinta un fapt necesar ce precede un nou inceput, care la randul lui vine cu oameni si experiente noi.
Fiecare sfarsit ma scutura si incerca sa imi arate ca fiecare experienta era parte din mine, ca invatasem multe despre mine, fiind astfel pregatit pentru ceea ce urma sa vina (si daca nu imi invatasem lectia, aceasta urma sa se repete).
De fapt, adevarata frumusete a unei relatii de iubire este ca poti avea cel mai important lucru din lume fara a-l poseda: “sunt a ta pentru ca aleg sa fiu a ta; ma las a fiu a ta.”
Si intrucat nimeni nu detine pe nimeni, nici eu nu am pierdut pe nimeni; am ales insa din ego sa uit, uitarea avond rolul sa ma protejeze de durere – insa totul ramasese in mine.
Ca si tine, cel care ma citesti, am aflat ca viata are capitole neclare: unele povesti nu au un inceput bine definit, altele au un sfarsit neasteptat; ca nu stim multe, dar acceptam riscuri si provocari, sperand sa obtinem ceva frumos si de durata; ca uneori reusim, iar alta data nu.
M.
P.S.:
„- S-a terminat. Nu mai cred in magie, mi-am zis.
– Vei crede din nou cand o vei intalni, mi-a spus o voce din interior”.
Si dupa un timp am crezut iar.
