Viata mi-a adus ceva mirific pentru cateva clipe si apoi mi l-a luat. Am avut parte de lumina, pentru ca in scurt timp sa ma simt inconjurat de umbre. Reactia in fata deznadejdii a venit imediat sub forma rezistentei la schimbare. Iar reactia a izvorat din frica.
In mod normal primul gand ar fi fost ca viata m-a pedepsit pentru multele tampenii facute de-a lungul timpului. Dar, stiu astazi ca lucrurile nu functioneaza asa: orice primesti este pentru tine; chiar si in suferinta, daca te vei uita cu atentie, vei gasi ceva bun – o lectie.
Nedumerirea ca totul s-a schimbat a activat dorinta de a interveni si a restabili statu quo-ul tocmai disparut.
Nevoia de control a reaparut. Incapabil sa apelez la linistea interioara zdruncinata de cele intamplate, instinctual m-am indreptat catre reconfigurarea exteriorului. Si asta pentru ca un comportament vechi nu dispare niciodata. Ramane acolo in forma latenta si iese cand circumstantele il stimuleaza. Totul se intampla automat.
Stiam insa in ce vortex de ganduri si simtiri urma sa ma arunce acceptul de a-l lasa activat. De data asta voiam sa fie diferit.
Am decis sa accept ceea ce ultimii trei ani mi-au aratat: totul are un scop, chiar daca nu pot vedea imaginea de ansamblu a rostului celor intamplate. Si asta reprezinta o provocare pentru cineva obisnuit sa actioneze, sa controleze. Este un test de abtinere de la a interveni in cele stabilite de undeva de deasupra puterii mele de intelegere.
Asta inseamna sa refuz sa ma atasez fata de rezultat, sa imbratisez schimbarea, sa las miscarea firesca a vietii sa isi urmeze cursul fara a interveni.
Facand acest lucru, voi incepe o calatorie in ascunzisurile profunde ale mintii si inimii, pentru a identifica ce ganduri si sentimente se afla acolo. Inseamna sa nu mai fug. Scopul este acela de a obtine instaurarea linistei, fara a mai controla si schimba ceea ce se intampla in jurul meu.
Daca inainte ma pricepeam la a opune rezistenta la ceea ce imi aducea viata, dominat fiind de gandurile agitate de frica lipsei de control, si actionam in sensul schimbarii celor intamplate, acum incerc ceva nou – acceptarea. Daca sunt impins, incerc sa trag, iar daca sunt tras, incerc sa imping. Caut sa identific miscarea naturala si ma mulez pe ea.
Nu trebuie sa fac nimic special, cu exceptia schimbarii actualei perceptii asupra lumii din perspectiva propriilor impulsuri. Si asa cum imi spunea cineva la un moment dat, real este ceea ce ne cream noi insine zi de zi.
Nu sper nimic, intrucat a spera inseamna sa pierd prezentul (“aici si acum”) si sa traiesc in viitor, sa devin prizonierul propriilor iluzii. Si, dupa cum bine stii, speranta este construita pe frica.
Este, asadar, inceputul unei noi etape, care ar putea schimba modul in care ma raportez la ceea ce (mi) se intampla.
Este o oportunitate sa integrez ceea ce (mi) se intampla pentru a transmite mai departe ceea ce am integrat.
M.
PS: nu exista decizie buna sau rea. Exista doar decizie.
