Doresc sa iti impartasesc un vis pe care l-am avut in urma cu ceva timp:  se facea ca eram crescut de bunici. Bunica se ocupa de educatia mea. Fusese adoptata si de-a lungul vietii ei a avut zile in care nu a avut ce sa manance. Stia ce inseamna sa fii sarac. Asa ca m-a crescut sa “imi placa carte”, pentru ca eu sa nu ma chinui asa cum s-a chinuit ea.

Dorinta de a reusi in viata mi-a insuflat-o de mic: “m-am vazut” cum fiecare an scolar fusese incununat de succes (am terminat al doilea clasa a XII-a  si am fost bursier de-a lungul celor patru ani aferenti primei facultati). Am fost profesor in timp ce imi finalizam cea de-a doua facultate.

Am schimbat locurile de munca destul de rapid pentru a accede cat mai sus si a fi multumit cu mine, insa traiam o dezamagire continua. Putinele momente de fericire erau cele in care primeam iubire. 

Anii au trecut repede si m-am trezit insurat, cu presiuni noi si fara timp de cei dragi, ca apoi sa ma vad divortat. Era un nou inceput, insa in ciuda realizarilor profesionale eram tot nefericit.

Nu stiu cum am ajuns batran. Desi am avut si femei si bani, ma simt singur. Functiile au disparut. Am avut o viata plina si totusi ma simt nefericit. Ma gandesc doar la cei care au fost in viata mea si pe care i-am iubit.

Timpul a trecut si simt ca am alergat prin viata. A trecut prea repede. Imi revine gandul singuratatii si ochii mi s-au umplut de lacrimii.

Ce ar fi trebuit sa fac pentru a fi fericit? Ce fel de viata as fi putut trai?

Cuprins de dezamagire, ma intreb daca am ratat vreo experienta cu adevarat importanta care ar fi putut sa imi schimbe viata. Undeva am gresit.

Ma uit pe fereastra si ma gandesc unde s-au scurs anii. Care a fost scopul vietii mele?

Parca sunt o uzina de facut intrebari.

Prins intr-o realitate pe care o respingeam, am fost intr-o cautare continua, confuza, manat de propria viziune inflexibila asupra vietii. Mi-am dat seama ca nu am stiut sa ma bucur de viata, ci doar am alergat dupa realizari. Am fost ocupat sa alerg dupa fericire, fara sa o descopar insa vreodata. Daca m-ar fi invatat cineva cum sa traiesc poate nu as mai fi fost atat de melanolic. 

Ceva ma inteapa in zona inimii. O lumina puternica ma invaluie. Gandurile au incetat. Este liniste.

M-am trezit din vis si imi ating fata – simt ca am plans.

Am avut o viata de om intr-un vis foarte real.

Reintors, nu ma pot detasa de ceea ce am visat.

Un gand se aseaza: asa cum exista mai multe modalitati de a schimba prezentul, asa exista si un numar infinit de viitoruri posibile.

Nimic nu este inca scris. Stiu ca am optiuni, ca pot schimba circumstantele prezente si ca pot modifica viitorul. Stiu ca ma pot baza pe mine sa fie diferit de cum am vazut ca poate fi.

Viata mea nu este o greseala, intrucat ii ofer sens si scop.

M.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *