Poti scrie in nenumarate feluri, insa alegi sa o faci privitor la o persoana in functie de ceea ce tu resimti ca prilejuieste in viata ta. Asadar, aceasta scriere va fi, pe de o parte, inteleapta, pe de alta strasnic de jucausa;
va fi cu momente de rapaos, patrunzatoare, dar si cu clipe pe-nerasuflate. Scrierea asta este despre tine;
nu despre tine, Marian, ci despre fiecare dintre noi, despre miracolul de a fiinta si de a impartasi iubire neconditionata si lipsita de asteptari. Despre bucuria de a emana energie, de a o raspandi si sadi in juru-ti. Despre fericirile mici pe care descoperim ca le putem presara peste toate cele ce ne sunt oferite spre traire. Si daca toate nazuintele si putintele sunt in tine, atunci unde e Marian? Simplu, atunci cand esti pregatit, el te va astepta acolo, in fata ochilor si a privirilor tale, dar in spatele ochiului, spre ale carui porti inveti, alaturi de el, tiptil si grijuliu, sa te indrepti. Marian este soapta care te-a indemnat spre tine si propria-ti descoperire, intocmai atunci cand ti-e cel mai comod sa te zgribulesti, ferindu-te sau sa fugi. Marian este adierea care ti-a adus aminte de „copilarie”, naturaletea ei si autentic. Marian este mireasma de brad proaspat dimineata, dupa o ploaie curata de vara, cand inveti timpul sa nu te mai petreaca, ci tu pe el. Marian este podul palmei stergand tabloul pe care il admiti ca fiind normat, anost – redescoperindu-te.

Marian, am vrut intelepciune, joaca sau patos. A iesit cam multa…poezie.