Fără să căutăm un mod conștient asta, exercităm presiune asupra copiilor noștri să mănânce, folosind expresii de tipul:
„Vreau să mănânci tot din farfurie”.
„Mănâncă și bucata aceea mică de acolo”.
„O fată bună și-ar mânca cina, dat fiind faptul că mama ei s-a străduit atât de mult să o gătească”.
„Dacă mănânci tot ce este în farfurie, atunci poți ieși afară”.
„Nu poți să te uiți la desene animate decât dacă termini felul 2 de mâncat”.
„Stau lângă tine, până termini de mâncat”.
Iar copiii se vor simți obligați, șantajați emoțional, pedepsiți.
Încep acest material prin a te invita să îți urmărești modul în care vorbești cu copilul tău vis-a-vis de mâncare. S-ar putea să nu iti placă ceea ce vei auzi din gura ta.
„Presiunea de a mânca” este exercitată de părinți / bunici asupra copiilor, ca aceștia să mănânce alimente bogate în nutrienți, care sunt considerate „sănătoase”.
Însă, în ciuda celor mai bune intenții ale acestora, presiunea are efectul opus celui intenționat.
Un studiu din anul 2012 arăta că spre deosebire de restricția alimentară, „presiunea de a mânca” este asociată cu o greutate mai mică în rândul copiilor și adolescenților (ceea ce este un lucru bun, nu?), însă totodată a fost asociată și cu un consum mai scăzut de fructe și legume. S-a arătat, de asemenea, că presiunea excesivă de a mânca poate avea un impact negativ asupra dezvoltării comportamentelor alimentare din copilărie.
Un studiu din anul 2015 indica faptul că părinții copiilor supraponderali tind să le restricționeze acestora aportul alimentar, dacă ei înșiși poartă kilograme în plus, în timp ce mamele și tații sunt mai predispuși să-și preseze copiii să mănânce mai mult, atunci când atât ei, cât și copiii au greutate normală.
Din perspectiva copilului, să mănânce sau să nu mănânce este una dintre puținele modalități prin care îsi poate exercita controlul asupra propriului mediu și asupra părinților. Obligându-l să mănânce, îi negăm nevoie de autonomie.
CONSECINTE NEGATIVE
Din păcate, presiunea exercitată asupra copiilor nu este o strategie eficientă pentru a consuma alimente “sănătoase” și poate duce la o aversiune de durată față de alimentele pe care cei mici sunt forțați să le consume.
Presiunea de a mânca a fost asociată cu o serie de consecințe negative, precum:
– copilul va asocia anumite mâncăruri cu starea negativă de impunere și le va evita;
– copilul nu va învăța să recunoască semnalele interne de foame și de sațietate, ceea ce îl va face să mănânce în exces mai târziu în viață. Cu alte cuvinte, nu va învăța să aibă control asupra apetitului.
– copilul va respinge propunerile de a încerca un nou aliment, care vor veni din partea adulților;
– copilul poate fi îndemnat să manance mai mult decât are nevoie. El va continua să mănânce, chiar și după ce se va simți sătul, oprindu-se doar atunci când farfuria va fi goală sau când părintele îi spune că este în regulă să se oprească.
– copilul interiorizează ideea că unele alimente “nu sunt bune”, adică sunt “rele”, iar în momentul în care le va consuma va simți rușine și vinovăție;
Un studiu din anul 2006 arăta că cei mici au consumat mult mai multe alimente atunci când nu au fost presați să le mănânce și au făcut mult mai puține comentarii negative legate de mâncare. Comentariile ne arată starea emoțională provocată de presiunea părinților.
Iar un studiu din anul 2012 a raportat că presiunea de a mânca provoacă stres în timpul mesei.
Din iubire pentru copiii noștri stabilim ce alimente le sunt oferite și în ce contexte sociale le vor mânca. Ne dorim ca ai noștri copii sa fie sănătoși. Si tot ceea ce facem, facem și pentru ei. Însă forma pe care o alegem să le comunicăm grija pentru ei, nu ii ajută.
Presiunea de a mânca pe care o exercitam asupra lor rezulta poate și din modul în care noi, părinții, am fost crescuți. Cei care au avut grijă de noi, la rândul lor au trăit niște vremuri grele, care i-au învățat să evite irosirea mâncării și să isi „curățe farfuriile”.
Din punctul meu de vedere, cine nu acceptă faptul că presiunea alimentară afectează negativ relația copilului cu mâncarea, spune de fapt: „se putea mai rău; bine că nu s-a îngrășat„, uitând să observe că se putea și mai bine.
Întrebarea care apare este: vrei ca al tău copil să aibă o greutate normală, indiferent de costuri, sau vrei să fie sănătos, să aibă o greutate normală și să învețe să facă alegerile alimentare care îl avantajează?
Cat de mult te interesează starea lui emoțională?
CÂTEVA SOLUTII
Având în vedere că eforturile părinților de a controla alimentatia copiilor dăunează capacității acestora de a-și controla singuri relația cu alimentele, pentru a-i ajuta ar fi util:
– să existe in casă o varietate de opțiuni hrănitoare accesibile acestora;
– să existe cât mai multe expuneri la alimentele respinse de cei mici, pentru a-i stimula să le consume (așa cum arăta un studiu din 1982);
În încheiere, îți propun un exercițiu de imaginație: să spunem că ai apela la mine pentru a slăbi, iar eu aș pune presiune pe tine să mănânci alimente care nu îți plac, dar te ajută să slăbești (precum, piept de pui cu salată de varză). Cum te-ai simți știind că trebuie să mănânci niște alimente care nu îți plac?
Oare te-ar ajuta dacă ai avea variante alimentare care să îți aducă un aport optim de nutrienți, dar care să aibă și un gust încântător?