Se spune ca nu exista nicio trauma mai mare decat sa fii ranit chiar de persoana pe care o iubesti. Cum ar putea fi altfel, cand iubirea inseamna protectie, sustinere, acceptare. Asa ca stabilitatea unei relatii se bazeaza pe furnizarea unor raspunsuri pozitive la intrebarile: “Esti alaturi de mine atunci cand am cea mai mare nevoie? Durerea mea conteaza?”.
Eu incercam sa fac fata ranilor ignorandu-le sau ingropandu-le. O solutie la indemana, dar neeficienta, intrucat traumele nerezolvate nu dispareau si nu se vindecau de la sine, iar sentimentele de neajutorare si neincrederea ramaneau. Mintea mi le scotea la suprafata constant. Si pentru a ma proteja, imi limitam implicarea emotionala in relatie. Aveam retineri a ma indrepta catre ea. O iubeam, dar nu era suficient.
La un moment dat ne-am certat rau. Modul in care eu am ales sa interpretez comportamentul ei, m-a facut sa ma simt tradat, abandonat. Am ales sa ma racesc si sa imi spun ca niciodata nu o sa mai fac greseala de a astepta vreun sprijin din partea ei. Egoul ar fi pus punct pe loc relatiei. Copilul interior, insa, isi dorea in continuare iubirea ei. Cauta sa obtina ceea ce avuseseram si nu mai era. Iar noi nu mai eram noi, nu din cauza incidentului in sine, ci „gratie” faptului ca vulnerabilitatile mi-au fost activate de catre cea pe care o iubeam.
Conflictul din mine a fost stins urmare a faptului ca am reusit sa ne impacam.
Deci, care au fost pasii nostri pentru a repara ceea ce se stricase?
1. mi-am exprimat durerea, descriindu-i ceea ce simteam, fara a o invinui (a proceda altfel ar fi sabotat discutia).
2. ea mi-a recunoscut durerea si si-a acceptat rolul in producerea acesteia. Cand am intrebat-o de ce nu m-a sustinut, mi-a zis ca m-a perceput mereu ca fiind o fire puternica care nu avea nevoie de sprijin, necrezand ca am nevoie.
3. spunandu-mi: “am fost coplesita de ceea ce s-a intamplat si m-am blocat. Nu imi este usor sa recunosc asta. Aveai dreptate sa te superi. Sincer, nu am crezut ca sprijinul meu este atat de important pentru tine. As vrea sa repar lucrurile, daca ma vei lasa”, nu si-a asumat doar responsabilitatea pentru rana produsa, ci si-a exprimat si regretul. Totodata, si-a manifestat dorinta sa imi ajute vindecarea, reconectandu-ne.
Conflictul dintre noi a disparut, intrucat nevoile mele de a fi vazut, de a mi se recunoaste durerea si de a mi se reafirma iubirea au fost indeplinite.
Discutia ne-a ajutat sa ne intelegem propriile perspective si sa ne reapropiem. Lasandu-ma (eu pe mine) sa ajung la ea, ea a ajuns la mine.
Si da, tu poti!
PS: Toti cred ca iertarea este o idee buna, insa nu le cere sa ierte pe cineva.
Marian Banateanu
Life coach acreditat ACSTH, MEN, ANC MMFPSPV, specializare cognitiv-comportamentala.
NLP Practitioner acreditat AUNLP.
Nutritionist acreditat MEN, MMFPSPV.