Orb la propriile reusitele, lasam nereusitele sa vorbeasca despre mine, sa ma defineasca. Afectat de falsa superioritate, egoul meu se imbraca cu haina mandriei, arogantei pentru a masca nemultumirea de sine. Ma comparam cu alte persoane si ma criticam repetat, sporindu-mi sentimentul de rusine.
Ti se pare cunoscut un discurs de tipul: “Nu pot sa cred ca iar am facut la fel!„; „Sunt atat de prost.„; „De ce nu ma pot opri?”; „Esti un fraier!„; „Prostule!”. Cam asta auzeam eu in dialogul interior; cam asta era relatia cu mine. Daca as fi vorbit astfel cu cineva drag, as fi fost respins, acuzat de lipsa de sensibilitate. In schimb, vorbeam asa cu mine. Ma atacam si ma respingeam pe mine.
„Cine face greseli constant? Un prost.” „Cine ar iubi un prost? Nimeni. Deci, voi fi respins si voi ramane singur„.
Am invatat pe propria piele ca uneori ceea ce incerca sa ma protejeze, ma tinea pe loc. Si asta pentru ca egoul, cautand sa previna eventuale esecuri, sporea rusinea. Asa ca astazi ma bucur sa am invatat sa merg cand eram inca mic. Daca ar fi trebuit sa invat asta la varsta de 20 de ani, probabil ca astazi nu as fi stiut cum sa merg. Nu era protectie, ci blocaj.
Mulandu-se pe sentimentul de rusine prezent in mine, greselile mici sau mari imi puneau sub semnul intrebarii stima de sine. Si daca eu nu ma acceptam, oare cine m-ar fi putut accepta?
Dezamagit de viata mea, ma simteam paralizat in ea. Frustrat ca lucrurile nu erau cum ar fi TREBUIT sa fie, imi priveam neputincios potentialul. Incercarile de a ma schimba nu aveau finalitate pentru ca nu aveam incredere in mine ca as putea reusi. Trecutul revenea prin rememorarea situatiilor in care am esuat.
Asadar, rusinea imi reamintea nu neaparat de greselile facute, cat de faptul ca eu eram acela care greseam. Asa ca ma certam constant. Parca eram la scoala: dadeam un test si nu il mai puteam repeta, iar nota mica ramanea in catalog, nemaiputand-o schimba.
Rușinea era atat de dureroasă, incat ma obliga sa dezvolt stategii, constiente sau nu, pentru a ascunde de ochii celorlalti ceea ce nu era in regula cu mine, pentru a evita sa ma mai torturez. Si totusi ce era in neregula cu mine? Nimic – doar ca aveam anumite standarde si asteptari nerealiste de la mine, care, nefiind neatinse, vorbeau despre mine. De ce le stabilisem? Pentru ca depasindu-le apreciam ca as fi avut valoare si respect din partea celorlalti.
Si nu de putine ori ii blamam pe altii pentru esecurile mele – un atac inutil si nedrept justificat de nevoia de legitima aparare impotriva rusinii. Insa asta nu indeparta gandul si emotia asociata acestuia ca am gresit; nu reusea sa compenseze golul intern.
Paralizat in neputinta, eram bantuit de o voce interioara imi reamintea de frica nereusitei, de faptul ca ceilalti vor descoperi ca nu sunt real sub masca pe care o purtam.
Ajunsesem sa cred ca este ceva gresit cu mine. Ajunsesem sa fiu furios pe mine si ma acuzam pe mine ca fiind incapabil. Faptul ca primeam un compliment sau o apreciere, ma facea sa le resping, eu neputand sa incarc cu valoarea ceea ce facusem. Nu stiam ce sa spun ceva frumos despre mine; in schimb imi tot spuneam: “cu o floare nu se face primavara; tot fraier ramai”.
Intrucat definitia nebuniei este sa faci acelasi lucru, sperand la un rezultat diferit, am ales sa schimb abordarea si sa vad cat de reala era rusinea, daca era atat de permanenta precum credeam. I-am infruntat caracteristile (critica excesiva, tacerea si secretul) si sa m-am tratat cu compasiune, adica mi-am manifestat dorinta de a-mi indeparta suferinta. M-am comportat cu mine ca si cand m-as fi comportat cu copilul meu: cu grija, cu rabdare.
Privind-o, am aflat lucruri despre mine si m-am ajutat sa imi vindec ranile trecutului. Am scapat, astfel, de respingerea de sine, care statea lipita de mine ca o umbra.
Stii si tu ca asa cum te comporti cu tine, te comporti si cu cei apropriati tie, inclusiv cu cei mici, nu-i asa? Oare cum le afecteaza asta modul lor de a fi? Cum i-ai putea ajuta sa nu repete trecutul tau?
Si da, tu poti!
M.
PS: Stii si tu ca nu poti vindeca pe nimeni, daca tu nu te-ai vindecat, nu-i asa?
